Banking responsabil Educaţie Program de granturi Social

Progresele copiilor cu autism ofera un moment de respiro pentru parintii acestora

Cu un an in urma, Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism (A.I.T.A.) a aplicat la Programul de Granturi „Raiffeisen Comunitati” cu un proiect care viza familiile cu copii de vrasta prescolara care sufera de autism. A depus proiectul si a reusit sa castige o finantare, care a ajutat aceste familii sa depaseasca momentele grele.

Cand un copil este diagnosticat cu autism, intreaga sa familie este afectata, parintii acestuia trecand prin etapele specifice unei traume: soc, negare, furie, autoinvinovatire, depresie. Energia pozitiva a parintelui, increderea in rezultate realizabile si atentia necesara acordata propriei persoane sunt factori care ajuta foarte mult procesul terapeutic al copilului, dar si calitatea vietii familiei in ansamblu. Uneori, motivul pentru care parintii nu participa la grupuri dedicate lor este de natura financiara, bugetul familiei fiind afectat de terapia copilului.

Proiectul si-a propus sa vina in intampinarea parintilor si sa le ofere suportul necesar pentru a merge mai departe, in cele mai bune conditii, alaturi de copilul lor care sufera de autism. De asemenea, prin acest proiect, parintilor li se ofera un moment de respiro o data pe saptamana, timp de 4 ore, cand copiii socializeaza la centru, dar si posibilitatea de a participa la un grup de intalnire si dezvoltare personala, unde sa isi exprime bucuriile si ingrijorarile si unde sa isi gaseasca impreuna, sub coordonarea unui psihoterapeut, resursele necesare pentru a avea o viata cat mai multumitoare alaturi de familie.

De ce a devenit acest grup important in viata participantilor? Grupul are un caracter interactiv si practic, iar accesarea resurselor personale se face prin exercitii care includ lucrul in perechi, lucrul in grup, desen, concursuri cu intrebari si altele. Este placut pentru parinti intrucat in aceste grupuri s-au legat relatii frumoase, s-au spus lucruri care nu au fost niciodata spuse altora, si mai ales au intalnit alti oameni care sa-i inteleaga, sa-i inspire si sa-i incurajeze.

In timp ce parintii merg la grupul de dezvoltare sau se bucura de serile de respiro, copiii fac activitati specifice intalnite in programa de gradinita, la Centrul A.I.T.A.: picteaza, coloreaza, danseaza, asculta povesti si muzica, modeleaza, fac sport impreuna. Pe parcursul celor 4 ore, copiii sunt zambitori si invata sa participe la activitati impreuna, isi dezvolta componenta de socializare care in autism nu se dezvolta fara ajutor.

Proiectul A.I.T.A., realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank, produce schimbari vizibile in viata familiilor care au copii cu autism. Parintii acestor copii au invatat cum sa gestioneze mai bine timpul astfel incat sa interactioneze cu copilul, oferindu-i iubirea si suportul de care are nevoie, si sa isi acorde in acelasi timp momente pentru ei. De asemenea, au invatat sa sa se bucure de micile succese ale copiilor si sa priveasca cu optimism in viitor.

1 comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *