Program de granturi

Cercul de antreprenoriat de la “Școala N. Krețulescu” Se spune că orice afacere mare pleacă de la o idee mică. Însă nu putem vorbi de afaceri de succes fără să ne referim la antreprenorii care au avut un vis și toată ambiția de a-l pune în aplicare.  Și cum nimeni nu se naște învățat, nici… citeşte »

    Cu acest mesaj, peste 600 de copii din județul Tulcea au fost convinși să intre în aventura pe care o trăiește Rafaella, personajul principal din povestea care stă la baza proiectului „Aventură la volan”. Implementat de Asociația „Mâini întinse”, proiectul a impresionat plăcut prin caracterul său unic și scopul său ambițios: acela de… citeşte »

  Pentru că dorim să ne implicăm cât mai activ în comunitățile în care Raiffeisen Bank își desfășoară activitatea, dar și pentru că suntem convinși că educația poate influența viitorul unei comunități și al societății în care trăim, am lansat și în acest an programul de granturi prin care susținem proiecte de educație non-formală. Proiectele… citeşte »

În acest an, Raiffeisen Comunități a primit spre finanțare 185 de propuneri de proiect, dintre care 146 au fost eligibile și au fost evaluate intern, de 80 de voluntari Raiffeisen. Dintre acestea, cele mai apreciate 20 de proiecte au trecut în ultima etapă a programului, desfășurat sub formă de concurs de proiecte de responsabilitate socială.… citeşte »

Cel mai simplu răspuns la întrebarea „cum pregătim o societate pentru provocările viitorului?” ar fi să adaptăm permanent educația pentru a răspunde schimbărilor rapide produse de evoluția noilor tehnologii, menținând totodată un fond de cunoștințe de bază, în așa fel încât copiii noștri să poată deveni adulți responsabili, echilibrați și atașați unui set de valori… citeşte »