Artă şi cultură

Calea Victoriei – cateva ore de istorie la pas

Traseul Calea Victoriei

• lungimea tarseului: 8 km,

• durata de parcurgere: aprox 2h

• numar de obiective: 107

Calea Victoriei – Sud

Piata Natiunile Unite — Calea Victoriei — B-dul Regina Elisabeta — Piata Universitatii — B-dul I. C. Bratianu — Piata Unirii — Aleea Dealul Mitropoliei — B-dul Unirii — strada Sf. Apostoli — Piata Natiunile Unite – harta

Calea Victoriei – Nord

Lungime : 8 km

Timp de parcurs : 2-3 ore

Hotelul Intercontinental — strada Biserica Enei — strada Academiei — B-dul Regina Elisabeta — Calea Victoriei — Piata Revolutiei — strada Boteanu — strada C. A. Rosetti — strada Stirbei Voda — strada Spiru Haret — strada General Berthelot — Calea Victoriei — strada Biserica Amzei — strada Christian Tell — strada Henri Coanda — strada Nicolae Iorga — Calea Victoriei — strada General Gh. Manu — Strada Orlando — Calea Victoriei — B-dul Lascar Catargiu — Piata Romana — B-dul Magheru — strada Tache Ionescu — Piata Alexandru Lahovary — strada Dionisie Lupu — strada Pitar Mos — strada C. A. Rosetti — B-dul Nicolae Balcescu — Hotel Intercontinental – harta

„Cei mai multi dintre noi avem inca naivitatea sa credem ca orasele traiesc prin cladiri, parcuri, bulevarde, tramvaie si telefoane. Greseala! Orasele traiesc prin sufletul lor, si fiecare metropola isi zamisleste o atmosfera, duhul ei neasemuit…“, Felix Aderca

Calea Victoriei este una dintre cele mai vechi artere ale Bucurestilor si, fara indoiala, una dintre cele mai cunoscute, insufletite si pitoresti, amintind, prin varietatea de stiluri arhitectonice ce se infatiseaza privitorului de frumusetea „Micului Paris“ de odinioara. Chiar daca aceasta artera de capetenie a Capitalei – „starostele strazilor care de doua veacuri stapaneste orasul“, cum o numeste Gh. Crutzescu – e amintita prima data catre sfarsitul secolului al XVI-lea, forma ei actuala a prins contur abia dupa jumatatea celui de-al XIX-lea veac, astfel ca astazi Calea Victoriei, din fericire aproape neatinsa de sistematizarile comuniste, serpuieste cand mai lata, cand mai ingusta, intre Piata Victoriei, la nord si Cheiul Dambovitei, la sud (Piata Natiunile Unite).

Partea cea mai veche a Căii Victoriei este porţiunea dintre actuala Piata a Revolutiei si Piata Victoriei, loc care se gasea in afara orasului, si care, inca inainte de epoca brancoveneasca, alcatuia Drumul Brasovului. Porţiunea sudica isi are inceputurile legate de domnia lui Constantin Brancoveanu (1688-1714), fiind deschisa in anul 1692, pentru a uni casa beizadelelor sale („casa coconilor domniei mele“) ce se afla pe malul stang al Dambovitei, cu casele pe care domnul le avea la Mogosoaia si unde avea sa-si construiasca un minunat palat (1702), existent din fericire si astazi. Pentru aceasta Brancoveanu a daramat cam tot ce-i statea in cale, croind drum drept prin locurile varului sau, Aga Constantin Balaceanu (dusmanul de moarte cazut in batalia pe care o castigase voievodul impotriva imperialilor austrieci la Zarnesti la 11 august 1690) pe care si le insusise, pana dincolo de locurile matusii sale, Maria Doamna (sotia lui Serban Cantacuzino, soacra si sprijinitoarea Balaceanului, refugiata atunci la Sibiu si care protestase, dar fara folos). Un fel de expropriere fara despagubiri pe care totusi n-o putem numi silnicie daca ne gandim la moravurile acelei epoci. La inceput se numise Ulita Mare spre Sarindar, dupa numele manastirii zidite la 1652 de Matei Basarab ce se afla pe locul Cercului Militar de astazi.

Cum pe vremea aceea ulitele erau pavate cu podele din trunchiuri de copaci (pavajul din piatra cubica va aparea abia prin anul 1824), Ulitei Mari spre Sarindar i s-a spus, cu timpul, Podul Mogosoaiei, nume ce a dainuit pana dupa razboiul de independenta de la 1877-78, cand a fost schimbat in Calea Victoriei, caci pe aici si-au facut intrarea triumfala trupele romane victorioase la Plevna, Rahova, Grivita si Smardan. Iata etapele unei metamorfoze – ulita-pod-cale – ce deslusesc limpede vechimea si istoria acestei strazi.

Incepand cu secolul al XVIII-lea, Calea Victoriei devine o zona de locuit cautata, mai multe familii boieresti, dar si negustoresti cu stare, ridicandu-si casele aici. Este una dintre primele artere bucurestene care au cunoscut modernizarea europeana. Ultima jumatate a secolului al XIX-lea este marcata de aparitia cladirilor moderne, de rezonanta franceza precum Palatul Postelor, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), a pasajelor Macca si Villacrosse, a hotelurilor – High Life, Imperial, Splendid, Capsa, Hotel de France, Hotel Louvru, Hotel du Boulevard, Hotel Hugues etc., dar si a palatelor somptuoase precum cele ale familiilor Stirbei, Cantacuzino, Sturdza si desigur, Palatul Regal.

Calea Victoriei a ramas in istorie pentru savoarea anilor in care aici era, cum spune istoricul Adrian Majuru, „o esplananda a modei, a conversatiei, flirtului, a gesturilor masurate, a complezentei, toate atent calculate.“ Aceasta atmosfera mai respira astazi doar prin cladirile care s-au pastrat intr-o bogata varietate de stiluri, cladiri ale caror povesti le vom scoate la lumina pe parcursul a doua trasee destinate amatorilor de incursiuni urbane.

Vom porni de-a lungul acestor trasee in circuitul care se desfasoara de-a lungul Caii Victoriei ca ax principal, cu scurte abateri acolo unde exista locuri si istorii ce merita a fi cunoscute. Astfel, un prim circuit ne va purta pasii in lungul Caii Victoriei, de la Dambovita pana la intersectia cu Bulevardul Regina Elisabeta, trecand apoi prin Piata Universitatii, pe b-dul I. C. Bratianu pana la Piata Unirii si revenind la locul de plecare prin strada Sfintii Apostoli. Cel de-al doilea circuit, mult mai extins, este in continuarea primului si urmareste, in mare parte, Calea Victoriei cu incepere de la Cercul Militar si cu revenire prin b-dul Magheru.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *