Sport

Biciclistul – cel mai bun prieten al omului

Dupa mai multe dezbateri, am concluzionat ca mersul pe bicicleta intr-un oras aglomerat pare a fi cea mai buna modalitate de transport dintr-un loc intr-altul. In trafic, biciclistul este o specie aparte, cu un statut special. Se muleaza perfect atat in spatiul pietonal, cat si pe strada. Nu consuma combustibil si nu prea deranjeaza pe nimeni.

Judecand din mai multe unghiuri, am putea spune ca biciclistul iese cam cel mai castigat, intotdeauna. Primeste mai putine injuraturi decat un sofer (sau decat un pieton care traverseaza pe la trecere), face miscare, castiga timp in trafic, nu prea face accidente, nu polueaza aerul si e si devreme acasa (ramane de vazut in privinta partii “si desteapta si frumoasa” a zicalei).

Mi s-a casunat intr-o zi insorita sa vin la birou cu bicicleta. Locuiesc in Titan, iar pana in Charles des Gaulle, traseul masoara putin peste 8 km si jumatate. Daca nu esti cel mai inversunat sportiv, la un traseu de aproape 9 km pe bicicleta risti o mica febra musculara, care dispare insa, chiar de la a doua plimbare.

Calare pe un DHS galben dotat cu trei viteze si castile pe urechi, pornesc din Titan la 8 si un sfert dimineata, pe Nicolae Grigorescu. Modelul asta de bicicleta nu e pentru performanta si nici viteza, insa e perfect pentru oras; singurul dezavantaj ar fi greutatea. Fac stanga la intersectie la Diham si acopar cam trei sferturi din Bulevardul Basarabia, pana la Muncii. Trotuarul e pe alocuri semnalizat cu piste pentru biciclete, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca trebuie sa sun de la departare pentru a-mi face loc. Din fericire nu e foarte aglomerat, si oricum, se pare ca la noi pietonii si biciclistii sunt cam acelasi lucru – sunt ok cu asta.

8.25 – La Muncii traversez pe Mihai Bravu, pana la Obor. Nu fac inca nicio oprire, desi ar fi minunat. Pe unde e liber, pedalez repede si profit de traseul drept pentru a-mi mai trage sufletul din mers. Pista este bine semnalizata in zona Iancului, dar devine din ce in ce mai aglomerat si trebuie sa reduc viteza des.

8.38 – La Obor imi trag sufletul o secunda, asteptand culoarea verde a semaforului. Galbenul atrage atentia si doi pustani ma intreaba de unde am bicicleta asta. Nu prea e timp de povesti si le raspund sec „de la munca“, dupa ce imi amintesc ca pe roata din spate scrie mare Raiffeisen Bank. Evit un ocol urias si o iau direct pe strada, spre Stefan cel Mare. Mai stau la un semafor si ma fac mic, pe prima banda. Intr-o duba de langa mine, doi tipi in maiouri albe care cara termopane si fumeaza, imi arata un „thumbs up“.

Traversez in viteza Stefan Cel Mare (marcat foarte frumos), insa si aici trebuie sa dau din sonerie la greu, caci lumea nu prea se da de pe pista. Adevarul e ca nici nu prea ar avea unde.

8.49 – “Gonesc” deja pe Dorobanti, dupa ce am trecut de Perla. Nu mai am mult, insa deja sunt leoarca, iar rucsasul din spate nu prea ma ajuta in acest sens. Pana la parcul Brancusi fac opriri dese, pentru ca nu prea este marcata pista.

8.55 – La TVR deja ma simt un invingator; depasesc in viteza masini bine dotate, care stau minute in sir la semafoare.

8.58 – Sunt la lifturile de la birou. Sunt treaz ca dupa 3 cafele. Si coafura rezista. 🙂
img_96871
Constat cu bucurie ca orasul este destul de bine marcat cu piste pentru biciclisti, iar acolo unde nu e, toti participantii din trafic sunt mai toleranti (“lasa-l ma, ca-i biciclist”). Comparand numarul de biciclete din orase ca Amsterdam sau Berlin, in Bucuresti sunt mai multe piste decat biciclisti. E drept, numarul creste de la an la an, iar cu putin optimism putem crede ca in cativa ani vom avea si mai multe piste, semnalizate corespunzator.

Desi comoditatea imi dicteaza sa nu fac asta zi de zi, ma gandesc uneori daca sa dau regatul meu pentru o bicicleta.

Dragos

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *