Mediu Sanatate Sport

Cat de incet poti sa mergi cu bicicleta?

Ai incercat vreodata sa mergi cu bicicleta prin oras? Fie ca pedalezi doar in weekend, prin parc, sau seara, pana la supermarket (daca ai cos, desigur), fie ca te aventurezi pana la serviciu, in oras te vei lovi de tot felul de obstacole.

In primul rand pistele. Pentru tine, nu sunt suficienti kilometri de pista. Pentru multi altii, pistele sunt in drum si ingusteaza trotuarul si-asa blocat de masini. Mai sunt si cei carora pistele le seamana cu locurile de parcare (e usor de inteles de ce, in fond sunt tot niste dungi de vopsea trase pe asfalt).

De aici decurge o a doua problema: intalnirea dintre biciclist si pieton pe terenul comun. Primul trebuie sa se strecoare printre mame cu copii, batranei cu plase si corporatisti cu telefonul lipit de ureche. Iar toti acestia trebuie sa se fereasca din calea bicicletei si sa ii suporte clinchetele soneriei.

Proba de slow bike, a doua a pentatlonului organizat cu ocazia I Velo Bike Day (22 octombrie) se leaga tocmai de acest obstacol. Scopul ei este sa demonstreze capacitatea biciclistilor de a se adapta la zonele pietonale sau cu trafic intens. Cat de incet poti merge cu bicicleta fara a-ti pierde echilibrul, fara a o lua prin iarba dar mai ales fara a te opri? Proba este eliminatorie pentru concurentii care au inregistrat cinci asemenea greseli.

Asadar, vreti sa dovediti ca sunteti cel mai bun biciclist de oras? Mai aveti timp sa va pregatiti pentru Bike Day-ul de pe 22 octombrie. Mai multe detalii despre eveniment, aici, si despre turul de biciclete, aici, dar si pe site-ul www.ivelo.ro.

Mai jos, un filmulet cu o intrecere de slow bike de prin afara. 🙂

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *