Program de granturi Social

Viata autonoma pentru 40 de copii din Bacau

Proiectul „Laboratorul pentru formarea deprinderilor de viata autonoma”, castigator in cadrul programului nostru de granturi si coordonat de catre Asociatia Crestina de Caritate si Ajutor Ovidenia Bacau 2005, isi propune sa creasca gradul de autonomie si integrare sociala a 40 de copii din Bacau, aflati in situatii dificile.

Proiectul a inceput in a doua jumatate a lunii octombrie si a inclus 4 module elementare: un program de activitati educationale si recreative, un modul de formare si dezvoltare a deprinderilor de viata autonoma, un modul de consiliere scolara si profesionala si programul de terapie suportiva si cognitiv-comportamentala.

Cei 40 de beneficiari au fost impartiti pe 4 grupe de varsta: 3-7 ani, 8-11 ani, 12-15 ani si 16-19 ani. Coordonatorii proiectului le-au acordat asistenta educationala, in scopul indeplinirii cerintelor scolare zilnice, monitorizandu-le performantele scolare.

In cadrul modulului de formare si dezvoltare a deprinderilor de viata autonoma au fost dezvoltate componente precum formarea si corectarea deprinderilor elementare de igiena personala si alimentatie, dezvoltarea limbajului, formarea de comportamente social-morale, identificarea, promovarea si stimularea aptitudinilor copiilor.

Pentru cei cu varste cuprinse intre 11 si 19 ani, s-au derulat o serie de activitati de consiliere scolara si  profesionala, constand in construirea de trasee profesionale personalizate, precum si in abilitarea cu deprinderi necesare identificarii unui loc de munca (de exemplu, redactarea unui CV sau a unei scrisori de intentie).

Pe toata perioada proiectului s-au desfasurat activitati de terapie suportiva si cognitiv-comportamentala, ce au constat in elaborarea profilelor psihologice, intocmirea fiselor de interventie personalizate, evaluarea psihologica a familiilor, precum si in organizarea si derularea sedintelor de terapie.

„Ca rezultate imediate in urma derularii activitatilor proiectului putem mentiona scaderea numarului absentelor nemotivate, cresterea performantelor scolare si a interesului pentru formarea scolara si profesionala (in special la adolescenti) dar si o crestere a gradului de autonomie a beneficiarilor. De asemenea, consideram prezenta voluntarilor in proiectul nostru un indicator al cresterii gradului de sensibilizare si implicare a comunitatii in sprijinirea familiilor aflate in dificultate”, spune Iulia Damian, unul din coordonatorii proiectului.

‘Laboratorul pentru formarea deprinderilor de viata autonoma’ este un proiect castigator in cadrul programului de granturi Raiffeisen Comunitati 2011. Lista completa a proiectelor castigatoare o puteti vedea aici.

1 comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *