Mediu Sport

Ciclist, caut pista in Bucuresti – partea 2

Zilele trecute incercam sa identific problemele cu care ne confruntam in Bucuresti privind pistele de biciclete.

E primavara, redeschidem in curand centrele I’Velo. Si un lucru e clar: ca si alti utilizatori de bicla, ne dorim piste bune, eficiente, pe care sa mergem in siguranta.

Ne dorim mai multi oameni cu bicicleta la purtator. Dar pentru asta, e nevoie sa schimbam ceva.

L-am descoperit pe Florin Leonte, un profesor de sport care militeaza pentru un ciclism inteligent si o infrastructura a pistelor de biciclete practicabile „ca afara”, citind un numar din Esquire de anul trecut.

Florin are 44 de ani si este cunoscut drept Legstrong (inspirat fiind, evident, de Lance Armstrong, „regele ciclismului”); a predat aproape 20 de ani educatie fizica in armata si e antrenor de ciclism de 3 ani. Practica ciclismul de performanta de 5 ani si a facut atletism de performanta in tinerete, timp de peste 15 ani.

Organizeaza zilnic antrenamente pentru ciclistii amatori, cu durata intre 2 si 6 ore, in functie de obiective si nivelul de antrenament al participantilor, care sunt, asa cum v-ati astepta,  de toate varstele.

Articolul din Esquire m-a facut curios, caci lui Florin nu-i lipseste vehementa cand vine vorba de sustinerea ciclismului, si m-am gandit ca n-ar strica sa-l cunosc. L-am contactat, iar dupa cateva schimburi de mesaje, m-a invitat intr-o dimineata in locuinta lui de langa Cismigiu, la „un shake asa cum beau campionii”.

Printre pleoapele intredeschise de la trezitul mult prea devreme, am dat peste un chopper bike in living, o cursiera pe hol si o alta cursiera in camera in care am stat de vorba. Multe reviste si pliante despre produse de nutritie, gantere, cupe castigate de-a lungul anilor, pereti plini de postere cu maratoane si alte evenimente la care a participat.

„Pistele de pe trotuare sunt impracticabile”, a inceput sa-mi povesteasca Florin. Un vehicul – masina sau bicicleta – n-are ce cauta pe trotuar, pe unde circula pietonii. Se pot intampla accidente, pentru ca nu e loc suficient, asfaltul de pe trotuar nu e de calitate, dai peste denivelari si asa mai departe. Plus ca-s o multime de obstacole – poti lovi oricand cu bicicleta pe cineva, te poti opri intr-o bordura, un chioşc, o rigola cu flori.  Acum nu se poate merge pe trotuare in conditii de confort si siguranta.”

In timp ce suflu intr-un ceai fierbinte, Legstrong imi spune ca solutia pe care o propune el este introducerea in Codul Rutier a unui pachet de masuri pentru incurajarea confortului si sigurantei ciclistilor in trafic. Si le are deja conturate in cap:

  • „Asigurarea prioritatii ciclistilor pe prima banda de circulatie, pe o latime de 1,5 m, unde acestia sa circule in coloana cate unul. Aceasta regula de baza exista si acum (insa fara prioritate).
  • Asigurarea dreptului ciclistilor sa circule pe contrasens pe strazile cu sens unic, prin delimitarea cu marcaje si semne rutiere a acestui lucru.
  • Strazile cu limitari de viteza precum zonele rezidentiale, aleile intre blocuri etc. sa fie denumite bulevarde ciclabile, prin marcaje si semne, iar ciclistii sa poata circula in coloana cu masinile, cu viteza de 10-20 km/h.
  • Toate acestea sa fie intarite prin masuri contraventionale ferme/drastice pentru soferii care nu le respecta.”

Legstrong e convins ca, daca vor fi implementate, propunerile lui vor duce la cresterea numarului celor care folosesc bicicleta ca mijloc de transport alternativ, utilitar. „Traficul va fi mult imbunatatit, poluarea va  scadea, iar miscarea si exercitiul fizic vor deveni si mai importante. Pana la urma, ciclismul, ca sport de masa si de performanta, are efecte benefice asupra sanatatii si relatiilor sociale. Multi soferi vor deveni si ciclisti si vor intelege mai bine rolul bicicletei in trafic.”

Florin Tulbure, jurnalist la B1 TV si un aprig utilizator al bicicletei prin oras, care intamplator imi e si prieten, impartaseste opinia lui Legstrong. „Bucurestiul are nevoie de piste bine delimitate, langa trotuar. Trebuie luat putin din carosabil, macar 1,5 metri pe sens, pentru ca masinile de orice fel sa nu poata parca imediat langa trotuar. Astazi, pista mea ca biciclist cu experienta este soseaua. Sunt si sofer, de multi ani, si stiu cum gandeste unul. Respect regulile, imi tin banda, cat mai aproape de bordura, si nu am probleme in general. Dar mi-as dori totusi siguranta unei piste de genul celei descrise mai sus. E mult mai relaxant asa.”

Voi ce parere aveti? Eu unul cred ca solutii se gasesc. Cel mai important e sa existe si dorinta de a le pune in practica.

Daca aveti idei, le astept pe blog sau pe pagina de Facebook a Raiffeisen Comunitati. Si intre timp, va invit in Herastrau, la o plimbare cu bicicleta.

Citeste si: Ciclist, caut pista in Bucuresti – partea 1

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *