Sport

Cycling versus cycling: pedalăm pe loc sau în mişcare?

Istoria ne-a demonstrat că majoritatea invenţiilor au fost inspirate din natură, însă roata reprezintă 100% o inovaţie a omului. Cu toate acestea, ea a apărut în viaţa omului destul de târziu, după alte invenţii precum acul de cusut, barca, flautul, frânghia, coşul ţesut, de a căror importanţă nu ne îndoim.

De la roţi zimţate micuţe la automobile, motoare de avion şi unităţi de disc de calculator, principiul mişcării circulare pe o axă este acelaşi peste tot.

Înapoi în prezentul imediat, subiectul ce urmează a fi dezbătut surprinde două roluri aparent diferite, dar complementare, ale roţii: sport şi transport.

Prin Raiffeisen Comunităţi susţinem sportul de masă ca stil de viaţă sănătos, iar bicicletele, ştiţi deja, ocupă un loc prioritar în activităţile noastre din domeniul responsabilităţii sociale.

Până la redeschiderea noului sezon  I’ Velo în Bucureşti, cât şi în celelalte oraşe în care suntem prezenţi (Constanţa, Iaşi, Timişoara, Sibiu şi Braşov), colegul nostru Dragoş a „reinventat” puţin roata, luând Bucureştiul la pedalat şi apucându-se de cycling indoor. Totul pentru a putea relata chiar aici pe blog de ce cele două sporturi sunt diferite, dar totuşi atât de asemănătoare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Merg cu bicicleta de mic. Prima biţă am avut-o pe la 5-6 ani –  un BMX pentru copii, cu roţi ajutătoare pentru a-mi ţine echilibrul şi a învăţa să merg. Îmi este încă foarte viu în memorie momentul în care am prins avânt doar pe două roţi. Mai târziu, poate pe la 11 ani, tata mi-a trimis din Israel primul mountain bike, pe care l-am asamblat în garajul unui vecin, împreună cu doi prieteni, asistaţi fiind de alţi 15 puşti care se zgâiau fascinaţi la viitoarea cea-mai-cochetă-biclă din micul meu oraş. În ultimii doi ani, dragostea pentru pedalat a revenit mai intensă ca oricând. Am redescoperit Bucureştiul pe o bicicletă mountain bike neagră, iar de aproape un an sunt într-o« relaţie extrem de serioasă» cu o cursieră roşie. Am redescoperit un oraş mai frumos ca oricând, cu străzi întortocheate şibulevarde largi, pline de maşini conduse de şoferi prietenoşi doar într-o oarecare măsură, cu parcuri spectaculoase, cu zone ascunse discret privirilor curioase, sau dimpotrivă, superficiale, care sfredelesc prin jur, fără să vadă mare lucru. Toate acestea m-au convins de un lucru: bicicleta îmi este indispensabilă în oraş, căci a reuşit să planteze în mine un soi de dependenţă de care nu pot decât să mă bucur. Pe timpul verii experimentez şi cycling-ul montan sau prin pădure, iar în 2013 îmi propun, printre altele să am şi mai multe activităţi de acest fel.

 

 

 

 

 

 

 

 


În altă ordine de idei, anul trecut mi-am făcut un abonament la o sală de fitness, fiind atras de ideea de cycling indoor. Sincer să fiu, la prima oră de cycling am fost într-o oarecare măsură sceptic; de ce, la o adică, ar trebui şi aş vrea să pedalez în gol, ca un nebun, timp de o oră, pe o muzică mai mult sau mai puţin plăcută mie, într-o cameră închisă, şi cu un instructor care trage de mine să mă mişc, biciuindu-mă cu fel de fel de strigăte motivante care să mă anime? Răspunsul a venit imediat ce am coborât de pe bicicleta statică: pentru că cycling-ul este, probabil, cea mai mare provocare pentru un corp, iar efectele sunt impresionante, mai ales din punct de vedere psihic.  M-am urcat pe bicicletă cu sfială şi am coborât plin de încredere în mine, ca un campion care tocmai şi-a depăşit un nou record şi este atât de uimit de asta, încât nici nu ştie dacă să se bucure sau nu.

Pe parcursul orelor de cycling am cunoscut un trainer care mi-a dezvăluit într-o doară că vârsta lui reală este de 53 de ani.  Eu i-aş fi dat cam 40 de ani, la cum arăta. De atunci mă gândesc că astfel de oameni pot conduce cu uşurinţă lumea, căci au învăţat să gestioneze prin sport greutatea responsabilităţii care s-a poticnit pe umerii lor înlocuind-o cu o seninătate şi o naturaleţe cum nu găseşti oriunde, oricum şi nici măcar oricât.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cadrul exerciţiilor de indoor cycling nu există mişcări complicate, tehnici sau coregrafii. Solicită mai puţin genunchii, şoldurile şi gleznele decât restul exerciţiilor cardio, fiind ideal pentru îmbunătăţirea sistemului cardiovascular, alcătuit din inimă şi plămâni. Reduce colesterolul şi creşte metabolismul, fiind un exerciţiu ideal pentru a pierde din greutate. Pe parcursul unei clase de cycling, rata bătăilor inimii creşte cu aproximativ 80%, crescând şi viteza de distribuţie a fluxului sanguin în corp.

În încercarea de a afla câţi biciclişti sunt în România, Portocala Mecanică a lansat un chestionar online, la care s-au înscris până acum (5 martie) 6832 de persoane. Totodată, numărul practicanţilor de indoor cycling a crescut vizibil în ultimii ani, astfel că în fiecare zi, peste o sută de persoane pedalează pe biciclete statice, la unison, în toată ţara.

Acestea fiind spuse ne-ar plăcea să ne scrii pe blog despre ce fel de roată preferi!

Altfel, ce mai aştepţi? Hai la pedalat! Fie că  practici indoor cycling sau te dai cu bicla prin oraş, prin parc sau pe la munte, noi suntem convinşi că oricare dintre ele nu poate decât să ne facă bine.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *