Banking responsabil Consultanţă ONG Uncategorized

Fundraising – lecţia 16: Dacă testezi mereu apa cu piciorul, s-ar putea să nu înoți niciodată

Sunt mai multe feluri de a intra în apa rece: sunt oameni care respiră adânc și sar în primul minut și alţi oameni care stau pe marginea bazinului multă vreme testând firav, cu un picior, apa. Cei care testează prea multă vreme apa, de multe ori ajung la convingerea că, în realitate, e o idee destul de proastă să intre în apă și renunță, în vreme ce curajosul care a sărit imediat savurează primul bazin înotat. Atragerea de fonduri îți poate oferi multe satisfacții, dar nu e neapărat ușor să faci fundraising și să-ți asumi responsabilitatea unor rezultate. De aceea, organizațiile preferă uneori să testeze timid atragerea de fonduri, fără să se arunce cu totul în provocarea aceasta. Iată câteva semne că organizația e pe marginea bazinului și nu-și face curaj să intre în apă:

  1. Fundraisingul nu e o prioritate pentru organizație. Există organizații care nu cred că, în afara unor programe europene, există alte surse viabile de finanțare. Și atunci nu fac nici un efort de fundraising în comunitate. Există organizații care au văzut că la unii funcționează, dar nu reușesc să facă din asta o prioritate. Ideea li se pare tentantă și se hotărăsc să o testeze timid, așa că angajează un om care are printre multe altele și abilităţi de fundraising, dar omul nu e nici încurajat, nici responsabilizat cu obiective de atragere de fonduri. Urmarea frească este că organizația va plănui un eveniment special timp de 3-4 ani, va discuta în întâlnirile strategice despre el, dar evenimentul nu se va întâmplă niciodată.
  2. Fundraisingul e gândit la scală mică … foarte mică. Să zicem însă că da, fundraisingul e în teorie o prioritate și stă la masă cu departamentele și programele importante ale organizației. Bun, organizația are acțiuni de fundraising punctuale, dar nu are nici un obiectiv real. Adică nu se bazează în vreun fel pe fondurile care pot fi strânse din fundraising și au mai degraba o atitudine de genul “dacă strângem ceva, sigur o să ne prindă bine”. Sau își propun creșteri foarte mici și nici o schimbare de abordare. Iar asta îi va ține la același nivel de fundraising. Cunosc organizații foarte bine poziționate în comunitate, care nu au încă un concurent semnificativ mai puternic (la nivel de relații și poziționare) care face în continuare campanii de 2%, vânzări de produse și câteva sponsorizări, deși sunt în poziția ideală de a lua taurul de coarne și a face cel mai bun eveniment de fundraising din comunitate.
  3. Organizația alege întotdeauna calea cea mai ușoară. Asta poate să însemne mai multe lucruri: 1) fundraiserul evită cât de mult poate să interacționeze cu donatorii față în față, iar întâlnirile care nu presupun o solicitare nu sunt parte din munca lui. 2) fundraiserul scrie întotdeauna aplicații la call-urile de granturi ale companiilor, dar nu încearcă niciodată să îl cunoască pe CSR-ist și să-i facă o altă propunere de parteneriat. 3) cere întotdeauna puțin, indiferent de potențialul donatorului și de dimensiunea proiectului. 4) evita întotdeauna să implice oamenii apropiați organizației în chestiunea neplăcută a atragerii de fonduri. 5) Nu se întoarce niciodată dacă solicitarea lui a fost refuzată.
  4. Fundraising pe ici și colo. Atragerea de fonduri nu e văzută ca un proces constant, ci mai degrabă ca secvențe punctuale. Spre exemplu, dacă organizația planifică un eveniment special acestuia i se aloca 2 luni în an pentru perioada de organizare și desfășurare, fără ca în afara acestui moment să existe un efort de identificare și implicare a unor noi potențiali susținători și un efort de comunicare și consolidare a relației cu donatorii care au participat la ediția precedentă.
  5. Fundraising fără inovație.  Când spun inovație nu mă refer la metode extrem de sofisticate pe care nimeni nu le-a mai încercat vreodată, ci la metode noi pentru practica organizației sau la abordări noi acolo unde lucrurile nu par să dea rezultate bune. Inovația însă presupune o analiză a modului în care lucrurile funcționează acum și a schimbărilor care ar putea fi făcute și să faci unele previziuni. Pe scurt, presupune asumarea unor riscuri. Dincolo de faptul că face fundraisingul mai incitant, inovația dezvoltă fundraisingul organizației, iar asta e important și pentru o organizație mare și pentru una mică. E foarte posibil ca uneori să dai greș, însă e sigur că de multe ori vei avea de câștigat. WWF România, spre exemplu, a ales să inoveze, asumându-și riscul de a introduce atragerea de fonduri prin debit direct. Metoda nu e nici cea mai ieftină, nici cea mai ușor de aplicat, dar cea mai eficientă atunci când vorbim de donatori individuali. Până acum, WWF a reușit să convingă aproape 2.000 de oameni să devină donatori lunari ai organizației!

Sunt șanse mari ca mai devreme sau mai târziu fiecare organizație să ajungă într-un maraton de înot în care să fie decisive doua elemente: cât de bine înoată și câte stiluri de înot poate combina. Iar înotul constant și hotărât e cea mai sigură cale spre rezistență și medalie.

Articol scris de Roxana Sofica – ARC România

1 comentariu

  • Mihaela Vlad spune:

    Bună, Roxana!
    Citesc mereu cu plăcere articole din această serie. Din păcate, doar le citesc, pentru că n-am găsit încă timpul, curajul şi ideile potrivite pentru a trece la acţiune.
    Acest lucru e specific organizaţiilor foarte mici, în care omul care stabileşte proiectele e acelaşi cu omul care caută resursele şi acelaşi cu omul care îl motivează pe acesta 🙂 …



Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *