Social

Un weekend la mare

Sorin are 36 de ani. Lucrează în port, ca docher, și este recunoscător că are o slujbă cu care aduce bani în casă. A descărcat marfă toată noaptea, iar de dimineață a venit să pună cărămidă peste cărămidă la casele pe care Habitat for Humanity le construiește pentru comunitatea din Cumpăna, județul Constanța.

Facem și noi, echipa Raiffeisen Bank, același lucru. Suntem 17 de colegi din București, Brașov și Constanța. Timp de două zile, construim din nou alături de specialiștii Habitat for Humanity România și familiile beneficiare. În ultimii ani, am prins pe șantier primăvară cu cer senin, la pus gips carton și vopsit, toamnă cu frig năprasnic, la făcut trase de lemn și descărcat de țiglă. Acum, pe un soare dogoritor și la câțiva pași de mare, ridicăm pereții de cărămidă ai unui cvadruplex.

Indiferent de vreme, munca pe șantierul Habitat for Humanity ne dă enorme satisfacții. În grupul nostru, Sorin ne arată cum să punem cărămida. A căpătat deja experiență de la celelalte locuințe la care a muncit. Mai are puțin și termină numărul de ore pe care organizația Habitat for Humanity le cere la intrarea în program și pe care fiecare familie beneficiare trebuie să le realizeze la propria casă și la casele celor din jur. Tot puțin mai are și până când le va putea oferi Danei, soția lui, și Ioanei, fetița lor de cinci ani, casa la care au visat toată viața.

“Stăm de mulți ani în apartamentul părinților mei. Ei sunt plecați la muncă în Italia și s-ar întoarce dar nu prea au unde. Adică au, că e casa lor, dar noi n-am mai avea unde. Cu noi este și bunica Danei, care este paralizată la pat și de care are ea grijă. Asta e noastră, să avem o casă”, spune el.

Sorin ne mulțumește pentru ajutor, iar câțiva dintre noi ne lăsăm privirile în jos. Avem atât de multe lucruri și nu găsim vreme să ne oprim și să fim recunoscători. Îi mulțumim și noi lui Sorin și celorlalte familii care vor avea o casă Habitat for Humanity că ne-au amintit de ele.

Am strans doua zile cu Habitat in 2 minute de film:

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *