Program de granturi Sanatate

Monitorizarea glicemiei fără suferinţă

Când auzim cuvântul diabet, cei mai mulți dintre noi îl asociem cu dulciurile și mâncatul acestora peste măsură. Este doar un mit, căci diabetul nu se face de la prea multe dulciuri, afectând chiar și bebeluși de numai câteva luni de viață. La fel de fals este că cei care au diabet nu mai pot mânca deloc dulciuri.

„Conform statisticilor, în România sunt 3.000 de copii insulino-dependenţi (cu diabet zaharat tip 1) și noi am decis să ajutăm măcar o parte dintre ei. Am început cu 7 pui de om, frumoși și ambițioși, care-și doresc cu ardoare să ducă o viață normală, dincolo de suferința provocată de o boală care le-a marcat copilăria timpurie. Teodora, Ioan, Alexandra, Luiza, Alexandru, Andrei și Eduard sunt supereorii noştri” spune Ioana Toma, voluntar al Asociației „Sprijin pentru diabet”.

Povestea diabetului e mult mai complexă, acesta venind la pachet cu durerea dată de înţepăturile zilnice, de teama că valorile mici de glicemie, netratate corespunzător și la timp, te pot duce în comă hipoglicemică direct la spital, de teama că viața ți s-a schimbat complet și nu o să te poți descurca, teama că nu vei mai avea o viață normală. De asemenea, părinții se tem că ai lor copii cu diabet nu vor mai fi primiți în colectivitate sau că nu vor mai putea „tăia cordonul ombilical” niciodată, întrucât vor fi mereu dependenți de părinții lor.

Diabetul juvenil nu ne anunță, nu ne pregătește, putând intra nemilos în viața oricui. De asemenea, diabetul insulino-dependent nu poate fi prevenit și nu se poate vindeca. Există însă dispozitive medicale care pot ușura și normaliza viața copiilor afectați de această boală, iar Asociația „Sprijin pentru diabet” și-a propus să ajute cât mai mulți astfel de copii, prin achiziționarea acestor aparate de monitorizat glicemia.

Sistemul de monitorizare continuă a glicemiei Dexcom, împreună cu xDripul, permite eliminarea înțepăturilor multiple în degetele copilașilor insulino-dependenți, oferă siguranță detectării în timp real a hipoglicemiilor și tratarea acestora, permite părinților să urmărească glicemia copiilor și când se află la distanță de aceștia (ei la serviciu și copiii la grădiniță/ școală).

Luiza, mama lui Eduard, unul dintre copiii pe care-i ajută asociația, ne-a spus: „Când am aflat că diabetul copilului nostru de 2 ani și 9 luni înseamnă insulină, am simțit că totul s-a sfârșit. Speram să fie doar un vis urât, dar nu…era crudul adevăr. Edi urma să suporte cel puțin 12 înțepături pe zi (8 de glicemie și 4 de insulină), 84 de înțepături pe săptămână, 336 pe lună, 4.032 pe an. Într-o zi, însă, soțul meu a aflat de un aparat care măsoară glicemia continuu și ni l-am dorit mult, căci l-ar fi ajutat pe Edi să scape de înțepături în deget şi să prevenim hipoglicemiile, care pentru noi au fost niște episoade groaznice (Edi a ajuns la glicemie 30 și nu ne-a mai recunoscut, făcând convulsii și urlând ca din gură de șarpe). Am mai aflat însă că acest aparat este cam scump, iar pentru noi doar un vis, deoarece nu ni-l puteam permite”.

Asociația „Sprijin pentru diabet”, prin finanțarea acordată de „Raiffeisen Comunităţi” anul trecut, a reușit să împlinească acest vis nu doar pentru Edi, ci şi pentru alți șase copii, spre ușurarea familiilor acestora. „De când cu minunatul roboțel, Edi doarme noaptea fără a mai fi trezit de înțepătura acului pentru a i se verifica glicemia, iar degetele lui ciuruite de atâtea înțepături au luat o pauză. Mulțumim din suflet pentru șansa pe care ne-ați oferit-o!” spune cu recunoștință mămica lui Edi.

Acest dispozitiv îl ajută și pe Alexandru să se simtă protejat și în siguranță în timpul antrenamentelor de înot, după cum ne-a mărturisit chiar mama lui, Eugenia.

De asemenea, colegii de școală ai Teodorei au fost încântați să observe că ea nu mai trebuie să se înțepe și că „un apărăţel bondocel face așa lucruri minunate”.

„Reuşim împreună să facem 7 familii să uite de frica hipoglicemiei sau de teama de a-și lăsa copiii singuri, fiind monitorizați atent de la distanță. De acum înainte, observând glicemiile, de ce și cum sunt acestea influențate, dinamica acestora nu va mai fi a unui roller coaster, ci mai degrabă a unei excursii domoale prin coline și văi line, iar degețelele copiilor insulino-dependenți vor fi cele mai fericite” ne-a declarat Dr. Mihaela Vlaiculescu, membru fondator al Asociației „Sprijin pentru diabet”.

 

?

   

 

1 comentariu

  • Diana spune:

    Va multumesc si va felicit ca v-ati alaturat dnei dr. M. Vlaiculescu, un om cu suflet mare, ajutind atat copiii cat si pe parintii lor sa aiba zile mai senine si nopti mai linistite datorita sistemului de monitorizare continua a glicemiei.



Scrie un răspuns pentru Diana Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *