Banking responsabil Educaţie Program de granturi Social

Raiffeisen Comunități, superputeri pentru super-eroii viitorului

Cel mai simplu răspuns la întrebarea „cum pregătim o societate pentru provocările viitorului?” ar fi să adaptăm permanent educația pentru a răspunde schimbărilor rapide produse de evoluția noilor tehnologii, menținând totodată un fond de cunoștințe de bază, în așa fel încât copiii noștri să poată deveni adulți responsabili, echilibrați și atașați unui set de valori universale. Pentru că, nu-i așa, “educația schimbă viitorul”.

Asta încercăm să facem de șapte ani aici, la Raiffeisen Comunități, un program de granturi care susține educația non-formală ca o prelungire firească și o completare bine-venită a educației formale dobândite în școală. Investim astfel pentru a da acces noii generații la o serie de instrumente și programe ce îi pot ajuta pe tinerii de azi să dobândească o serie de superputeri numai bune pe piața muncii de mâine. Astfel “comunitățile Raiffeisen” se dezvoltă ca un fagure în care fiecare proiect reprezintă simbolic o celulă, o cărămidă, în construcția societății românești de mâine.

Dar haideți să vedem cum a fost anul trecut. Ce super-puteri au dobândit beneficiarii proiectelor câștigătoare și cum reușim și prin aceste granturi să punem umărul la nașterea supereroilor viitorului.

Vă reamintim că proiectele câștigătoare au fost depuse de opt ONG-uri și două instituții de învățământ din București, Cluj-Napoca, Focșani, Iași, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș și Timișoara. Acestea au vizat toate cele patru tipuri de educație non-formală acceptate de program: educație financiară –  trei proiecte, educație civică –  trei proiecte, educație antreprenorială – două proiecte și educație profesională – două proiecte.

 

Iași YoungHUB by Fundația Serviciilor Sociale Bethany – educaţie antreprenorială

Poate una dintre provocările cele mai importante ale viitorului (și, de ce nu, și ale prezentului) le reprezintă eliberarea de prejudecăți, de discursurile dominante ale lumii în care trăim, eliminarea discriminării și a violențelor de orice fel, cred reprezentanții Fundației Serviciilor Sociale Bethany, Iași. Oamenii au nevoie să-și găsească o voce proprie și să trăiască în pace, toleranță și dragoste, după propriile idei și nevoi, susțin aceștia, aceasta fiind esența proiectului înscris și câștigător la Raiffeisen Comunități 2017.

Grație proiectului lor, în Iași educația non-formală poate fi utilizată astăzi în sfera de mediere a conflictelor, de comunicare, în acțiune anti-discriminare, anti-bullying și anti-violență, precum și grupuri de construire a identității profesionale.

“Superputerile” viitorului pe care le dobândesc copiii în cadrul acestui proiect: grija pentru ceilalți, toleranța, curajul, deschiderea către nou și dorința de a învăța permanent.

 

 

Investim în viitorul copiilor din centre de plasament by Asociația Lindenfeld, București – educație financiară

În cazul copiilor instituționalizați, nevoia de educație în general și educație non-formală în special este uriașă. Acești copii au suferit diverse traume, ceea ce îi face extrem de vulnerabili și pot deveni ușor victime ale abandonului școlar, ale neîncrederii în forțele proprii, ale tentațiilor străzii. Acești copii au nevoie să învețe să-și gestioneze stările psihice și emoționale, să-și dezvolte capacitatea de acceptare și de relaționare, să-și cunoască calitățile și abilitățile, să își însușească deprinderi de viață independentă în comunitate (financiar, grija față de corp și sănătate, meserii etc.).

În această comunitate, supereroii au multă curiozitate, imaginație și deschidere, sunt mereu doritori să învețe lucruri noi, știu să se accepte pe ei înșisi și îi ajută pe ceilalți.

Proiectul le-a dat acestor copii accesul la un nou instrument: cursul de educație financiară, un suport de curs complet și adaptat pentru fiecare categorie de vârstă, cu multe jocuri și activități interactive, menite să le transmită copiilor informații serioase despre bani, economisire, meserii într-o manieră relaxată.

 

 

FinTin – Educație financiară pentru elevi by Asociația Respiro, Târgoviște – educație financiară

Programul încurajează elevii să economisească și să devină astfel mai conștienți de importanța planificării financiare atât la nivel individual, cât și pentru familie și societate. Fiecare elev participant a intrat într-un concurs organizat în cadrul proiectului, unde și-a stabilit un obiectiv financiar și a realizat un plan de economisire pentru atingerea acestuia.

În ceea ce îi privește pe tinerii din România, cărora le sunt dedicate proiectele Asociației Respiro, aceștia au nevoie de acces la educație non-formală pentru a-și consolida abilitățile de gestionare a vieții de zi cu zi – de la educație financiară la competențe psiho-sociale etc.

Din perspectiva reprezentanților Asociației Respiro, super-puterile viitorului, acele abilități care vor conta în deceniile ce urmează, sunt integritatea și trăirea conștientă și responsabilă.

 

 

Școala de Voluntariat by Federația VOLUM, București – educație civică

Proiectul realizat de Fundația Volum a dovedit încă o dată, spun reprezentanții organizației, și că „tinerii au nevoie de contexte în care să își spună părerea, să învețe experimentând, nu doar din teorie, să lucreze în echipă – lucru care aduce cu sine, treptat, acceptarea diversității, respectarea opiniilor diferite și dezvoltarea de abilități de argumentare și cooperare.”

Pentru ca asemenea proiecte să aibă succes, este însă nevoie de implicarea societății la un nivel mai larg. „Din experiența de lucru cu 13 licee din București am ajuns la concluzia că există mai multă deschidere de a oferi elevilor contexte de învățare diferite decât credeam. Introducerea orelor de Cultură civică în programa liceală și realizarea unui curriculum cu metode de educație non-formală și practică a fost identificată ca posibilă soluție pentru ca tinerii să facă față provocărilor realității. Nu în ultimul rând, poate cel mai important factor de succes pentru acest gen de proiecte este încurajarea tinerilor să își descopere pasiunile, vocația, să experimenteze, să vorbească, să greșească, să învețe din greșeli, să își descopere drumul și să aibă curaj să îl urmeze. Această concluzie a venit din interacțiunea cu peste 2100 de elevi și 85 de cadre didactice. De asemenea, ne asigură că proiectul „Școala de Voluntariat” a demonstrat nevoia de includere a metodelor de educație non-formală și de tip participativ în fiecare metodologie de predare, indiferent de materie.

 

 

Muzica e șansa ta! by Fundația Cartea Călătoare, Focșani – educație profesională

Comunitatea persoanelor cu deficiențe de vedere are multe nevoi în ceea ce privește educația. “Eroii comunității noastre, nevăzătorii care au reușit în carieră, au făcut-o cu o tenacitate deosebită și un efort imens din partea familiei. Firesc ar fi ca ei să plece în viață de la niște condiții de studiu egale cu cele ale copiilor cu vedere, ceea ce nu se întâmplă în cele mai multe situații. Cea mai mare provocare pentru proiectul Muzica e șansa ta! a fost să-i convingem pe elevii nevăzători și pe profesorii lor să considere studiul muzicii ca o șansă reală de integrare în societate a acestor copii”, ne-au spus reprezentanții Fundației Cartea Călătoare.

Proiectul a însemnat organizarea a trei concursuri pe teme musicale în 6 școli pentru copiii cu deficiențe de vedere: un concurs de interpretare; un concurs de recunoaștere a unei teme muzicale clasice, un concurs de recunoaștere a unei teme din muzica ușoară românească. Câștigătorii concursului au primit instrumente musicale,  aplauzele și recunoașterea colegilor.

 

 

Să dăm o șansă tinerilor de astăzi și naturii de mâine by Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava – educație civică

Provocările viitorului nu sunt exterioare societății, ci sunt produsul acesteia, cred reprezentanții Colegiului “Petru Rareș” din Suceava Una dintre resurse, cea mai valoroasa, dar si cea mai dificil de asigurat, este resursa umană, consideră aceștia.

“Elevii de astăzi, adulții de mâine trebuie să dețină nu doar cunoștințe teoretice, ci să-și exerseze și dezvolte abilități si atitudini care să le permită să devină membri activi ai societății de mâine”, spun educatorii. Este nevoie, așadar, de educație antreprenorială ancorată în realitățile românești, educație civică generalizată, educație ecologică, educație politică.

 

 

EduPapiu – un pas în viitorul meu by Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș – educație profesională

Lucrul cel mai greu este să prezici viitorul. Poluarea, încălzirea globală, suprapopularea și costul locuințelor, viteza de deplasare, semafoarele și ambuteiajele, exploatarea și disconfortul la birou, monopolizarea ramurilor economice, polarizarea societății, conservarea energiei, sănătatea, sărăcia, malnutriția, accidentele, terorismul, invidia, etc. pot fi combătute printr-o societate ”educată” (durabilă, anteprenorială, socială, psihologică), îmbinată cu o societate axată pe proiecte și realizări (centrate exact pe necesitățile acesteia).

În acest moment este necesară o educație non-formală orientată spre dezvoltarea abilităţilor de viaţă la tineri, să-i ajute să se adapteze sănătos la comunitatea, lumea în care trăiesc. Să le dezvolte abilităţile de viaţă, deprinderi care să-i ajute să aibă atitudini și comportamente eficiente, flexibile şi adaptate mediului, permițându-le să se orienteze spre dezvoltare personală, profesională dar și a comunității.

“Casele inteligente, roboții, mașinile fără șofer, drone, imprimante 3D, inteligență artificială, chat-boți, etc. într-un cuvânt, prima superputere este inteligența”, consideră echipa de implementare a proiectului.

 

 

Se poate și ALTFEL! by Fundația Noi Orizonturi, Cluj-Napoca – educație financiară;

Viitorul se întrevede a fi cel puțin interesant. Speranța de viață crește, informația este la un click distanță, LUMEA este la câteva ore distanță, organizațiile se restructurează, iar tehnologia devine tot mai mult o parte integrată din viața noastră. Putem să ne uităm la partea goală a paharului, să enumerăm posibile riscuri și să ne amintim nostalgic de generația cu ”cheia la gât”. Dar, pragmatic vorbind, ”acum” avem o șansă să ne asigurăm că generația care se va bucura de toate cele de mai sus este pregătită să gestioneze responsabilitatea unui astfel de viitor. Fundația Noi Orizonturi a identificat o astfel de oportunitate prin programul Școala Altfel – o săptămână în care profesorii pot transforma școala într-un laborator de experimente în domeniul învățării, elevii sunt stimulați să-și exploreze curiozitățile și să descopere plăcerea și sensul învățării, iar comunitatea este invitată și binevenită să contribuie la tot acest proces.

“Supereroii noștri sunt tinerii care FAC lucruri, care se implică. Școala îi provoacă să privească în jur, să identifice probleme și să găsească, singuri, căi de rezolvare a lor. Se încurcă, greșesc, se mai ceartă, dar în final, trag linie și recunosc ce au învățat. Iar data viitoare o iau de la capat, mai puternici. Ajung astfel responsabili pentru comunitatea în care trăiesc”, spun responsabilii proiectului.

 

 

Valorile demnității by Asociația Global Dignity, București – educație civică

 

Proiectul și-a propus organizarea a 5 evenimente ”Valorile demnității” în școli din București cu elevi din medii defavorizate și abandon, pentru minimum 400 elevi și 15 profesori, în care valorile sunt discutate și lămurite de către copii.

“În urma interacțiunii cu școlile selectate în proiect, voluntarii și audiența avută am realizat cât de mare este nevoia de intervenție în școlile cu abandon sau risc de abandon școlar – din feed-back-ul primit de la profesori și elevi, înțelegem că este necesară o intervenție pe termen mai lung, cu o componentă de dezvoltare organizațională care să ofere școlii intrumentele și resursele pentru a motiva elevii către învățare și dezvoltare personală. Elevii au nevoie de persoane care sa îi inspire și să îi motiveze către reușită, indiferent de contextul social în care se află, iar profesorii de resurse de predare modern.

 

 

Antreprenoriat și societate. Primul meu film documentar by Asociația VIRA, Timișoara – educație antreprenorială

Iniţiat în 2012 prin proiectul pilot Rulment, Atelier de educaţie alternativă (Bârlad), atelierele pentru liceeni introduc tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani în lumea filmului documentar. Prin lucrul cu serii mici de participanţi (12-16) se asigură atenţie personalizată fiecărui tânăr şi se încurajează lucrul în echipe pentru toate etapele realizării unui film documentar: de la identificarea şi dezvoltarea unei idei, vizualizare, pregătirea naraţiunii, producţie şi postproducţie.

Durata medie a unui atelier este de două săptămâni şi presupune pentru participanţi sesiuni zilnice de interacţiune cu grupul şi echipa de tutori (4-6 ore), dar şi lucru individual (2-3 ore). Participarea liceenilor la ateliere este gratuită, iar echipamentul şi alte resurse necesare sunt asigurate prin intermediul Asociaţiei VIRA şi a partenerilor săi.

Prin atelierele de film documentar destinate liceenilor, tinerii participanţi îşi dezvoltă un set complex de competenţe ce ţin de analiza şi înţelegerea universului din imediata apropiere, precum şi de reprezentarea vizuală a unui subiect din această sferă.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *