Educaţie Program de granturi Social

Irina poate fi oricând și copilul tău

Proiect: ”ALT – FEEL DESPRE BULLYING”

O cunoașteți pe Irina? E fata tăcută și blândă din ultima bancă pe care colegii o tratează cu dispreț și aroganță. E copilul căruia colegii i-au ascuns tenișii, i-au dat porecle, de ale cărui haine au râs batjocoritor și pe care l-au exclus din orice joc al lor. Irina e copilul care a ajuns să creadă că nu valorează nimic, pentru că niciodată colegii nu s-au purtat cu ea cu respect și apreciere. Irina a ajuns să creadă că merită tot ceea ce i se întâmplă și că viața nu e decât un șir lung de umilințe. Așa că Irina cea tăcută și-a construit în jurul ei ziduri și mai înalte de tăcere, care s-o protejeze.

Irina e copilul pe care îl întâlnim peste tot în școlile din România. 

Povestea ei e povestea oricărui copil – victimă a comportamentelor de tip bullying, o poveste care poate avea urmări negative pe termen lung pentru toți, inclusiv pentru cei care au fost victime, agresori sau doar martori. 

Astăzi, în școlile din România, 

3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi;

3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi;

1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.

Exercițiu de empatie și implicare

Asociația de Sprijin Comunitar ”ACS” vrea să schimbe această realitate și abordează problema bullying-ului în școală, utilizând metoda teatrului– forum în cadrul proiectului ”ALT – FEEL DESPRE BULLYING”, proiect susținut de Raiffeisen Bank prin Programul de granturi „Raiffeisen Comunități” 2018.  ”ALT-FEEL despre bullying” este un proiect despre tineri, despre realitatea tristă cu care ei se confruntă în școlile din România, făcând față situațiilor de bullying, unele dintre acestea cu consecințe dramatice, direct corelate cu tulburările de sănătate mentală, consumul de substanțe sau suicid.

În prima etapă a proiectului, 16 voluntari, elevi la liceele din Piatra – Neamț, au lucrat împreună, pe parcursul a 7 săptămâni, pentru a pune în scenă o piesă de teatru pe tema bullying-ului în școală.

”Entuziasmul și determinarea tinerilor a fost o sursă de inspirație continuă. Deși multi dintre ei aveau la început mari rețineri în a se exprima în public și în a-și asuma postura de “actori”, cu fiecare repetiție, cu fiecare reprezentație au prins tot mai multă încredere în ei inșiși și au reusit să fie credibili pe scenă, să se transpună într-un mod extrem de realist în pielea personajelor și să câștige publicul. Au fost momente de emoție spontană, când elevi care fuseseră victime ale situațiilor de bullying au venit pe scenă și ne-au mărturisit, în fața unei săli pline de necunoscuți, propriile experiențe de viață: respingerea colegilor, respingerea din partea unor profesori, batjocura și umilințele suferite. Publicul a reacționat în mod surprinzător, reușind să înțeleagă cât de puternic este impactul acestor situații asupra victimelor”, declară coordonatorul proiectului, Loredana Dinu, directorul Asociației de Sprijin Comunitar ”ACS”.

Mesajul proiectului a ajuns la peste 1500 de tineri din 14 licee din județul Neamț, care au participat la reprezentațiile trupei de teatru. De altfel, cea mai mare parte a finanțării primite de la Raiffeisen Bank a fost folosită pentru a organiza și Școala de vară de teatru – forum pentru zeci de tineri voluntari care au vrut să se implice în proiect.

Ai și tu un proiect de educație non-formală? Pune-l în aplicare!

Înscrierile pentru cea de-a noua ediție a programului Raiffeisen Comunități au început luna aceasta, astfel că, până pe data de 1 august 2019, poți și tu să îți înscrii ideea în competiție. Intră pe www.raiffeisencomunități/grantwizard/granturi și află care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgi.

“Încercați! Credeți în ideea voastră și prezentați-o cât mai simplu, astfel încât cei care o vor evalua să înțeleagă exact ceea ce vă propuneți. Aplicația nu este deloc dificilă, iar interviurile cu aplicanții pre-selectați sunt edificatoare pentru evaluatori, deci fiți pregătiți să dezvoltați cât mai onest ceea ce vă propuneți” este mesajul Loredanei Dinu, directorul Asociației de Sprijin Comunitar ”ACS” pentru cei care vor să profite de ultimele zile de înscrieri.

Ideile participante la competiție vor fi analizate de un juriu de specialiști care va selecta 20 de proiecte finaliste. Cei selectați vor avea ocazia să susțină o prezentare a ideii în fața juriului, proces care se va încheia cu desemnarea celor 10 câștigători selectați pentru finanțare. Lista proiectelor câștigătoare va fi anunțată la 1 octombrie 2019. 

Mai multe detalii poți găsi pe www.raiffeisencomunitati.ro.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *