Program de granturi

126 de proiecte eligibile au intrat în etapa de evaluare internă!

S-a încheiat etapa de verificare a eligibilității proiectelor înscrise în Programul de granturi Raiffeisen Comunități, aflat la cea de-a noua ediție. Au fost înregistrate 175 de proiecte, dintre care 126  îndeplinesc toate criteriile de eligibiitate detaliate în regulamentul programului și rămân în cursa pentru finanțare.

Proiectele eligibile au intrat în a treia etapă a programului, cea de evaluare de către voluntarii băncii, anul acesta în număr de peste 80. Instruirea voluntarilor în procesul de evaluare și verificarea eligibilității proiectelor înscrise au fost realizate de către specialiștii de la Asociația pentru Relații Comunitare.

La 19 septembrie se va încheia procesul de evaluare a celor 126 proiecte eligibile, iar pe 20 septembrie vom anunța lista celor 20 de proiecte finaliste, care vor fi supuse jurizării unei comisii formate din specialiști în domeniul educației.

Câstigatorii celor 10 granturi în valoare de 50.000 lei fiecare vor fi anunțați pe 1 octombrie.

Ce a însemnat procesul de verificare a eligibilității? 

S-a verificat ca solicitantul finanțării să fie ONG sau instituție de învățământ, cu minimum 2 ani de funcționare. De asemenea, s-a urmărit ca proiectul să se încadreze într-una dintre cele patru categorii de educație non-formală acceptate de program (financiară, antreprenoriala, civică sau profesională), să se desfășoare într-una din localitățile în care activează Raiffeisen Bank, iar perioada de desfășurare să fie de minimum 4 luni. Documentele obligatorii au fost de asemenea verificate să fie autentice și complete. Totodată, bugetul solicitat trebuie să fie în valoare de maxim 50.000 lei, categoriile de cheltuieli să se încadreze în procentele stipulate în regulament, iar contribuția proprie să fie de minimum 20% din valoarea proiectului. Nu în ultimul rând, e important ca solicitantul să fie autorizat să desfășoare activități în domeniul propus, iar partenerii proiectului să nu fie instituții financiar-bancare. Alte detalii cu privire la eligibilitatea proiectelor înscrise pot fi solicitate la adresa raiffeisen.comunitati@raiffeisen.ro

Proiectele care se încadrează în altă categorie de educație non-formală decât cea în care au fost înregistrare la înscriere au fost mutate automat în categoria corectă, acesta nefiind un criteriu de respingere a proiectului în faza de eligibilitate.

Ce presupune evaluarea proiectelor eligibile?

Jurizarea este realizată de o echipă de peste 80 de voluntari interni, angajați ai băncii, pe baza unui formular de jurizare standard și a unor criterii de evaluare clar definite, detaliate și în regulamentul programului. Pentru o evaluare cât mai obiectivă, fiecare proiect va fi analizat și punctat de câte 3 voluntari, iar media notelor acestora va reprezenta notă finală/proiect.

Așadar, din cele 175 de proiecte înregistrate, 126 au fost acceptate (ca eligibile) și 49 au fost respinse. Mulțumim pentru efort și interes tuturor participanților și le dorim succes celor rămăși în concursul de proiecte din acest an!

Lista celor 126 de proiecte eligibile care vor fi evaluate în perioada 23 august – 19 septembrie, o gasiti aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *