Parteneri

În prezent activă în şase ţări, Fundaţia Principesa Margareta a României este una din organizaţiile neguvernamentale de elită care contribuie la dezvoltarea societăţii civile din România. Fundaţia a fost înfiinţată în 199O de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României cu sprijinul tatălui său, Majestatea Sa Regele Mihai I.

Fundaţia Principesa Margareta a României (FPMR) dezvoltă şi susţine programe care:

• îmbunătăţesc condiţiile de viaţă ale copiilor, tinerilor, familiilor şi vârstnicilor aflaţi în dificultate,

• stimulează solidaritatea între generaţii şi crează o punte de comunicare între copii, tineri şi vârstnici,

• contribuie la creşterea capacităţii instituţionale a organizaţiilor şi instituţiilor care lucrează cu copii şi vârstnici,

• cultivă creativitatea şi talentul local.

FPMR lucrează cu organizaţii, instituţii, companii naţionale şi internaţionale, dar şi cu firme mici şi mijlocii, în scopul de a reuni resursele, abilităţile şi talentul oamenilor din mai multe domenii de activitate.

Fundaţia urmăreşte de asemenea să stimuleze voluntariatul şi să inspire spiritul comunitar în comunităţile în care se implică.

În 2010 Raiffeisen Bank a realizat în parteneriat cu FPMR proiectul „O meserie, o şansă la un viitor”.

Fundaţia Light into Europe îşi propune să protejeze drepturile copiilor cu dizabilităţi senzoriale (văz, auz, vorbire), astfel încât aceştia să aibă o viaţă mai bună, mai multe oportunităţi  şi să devină membri acceptaţi şi activi ai comunităţii. Fundaţia şi-a început activitatea în 1986, prin proiecte umanitare în Europa, iar din 2004 şi-a concentrat atenţia asupra copiilor cu deficienţe de văz şi de auz.

De peste 4 ani Raiffeisen Bank participă la evenimentele caritabile organizate de asociaţie cu scopul de a strânge fonduri. Mai multe detalii despre activitatea lor găsiţi aici.

United Way Romania este o fundaţie românească, afiliată la United Way Worldwide. Este o organizaţie independentă, condusă de voluntari locali şi care face parte dintr-o reţea de 3.000 de organizaţii United Way existente în 45 de ţări din lume.

United Way este un donator prin excelenţă local, care sprijinăa organizaţiile neguvernamentale să ofere servicii de calitate către cele mai vulnerabile şi dezavantajate grupuri din comunitate. Fondurile United Way provin din sponsorizări de la companii, din donaţii salariale ale angajaţilor acelor companii şi din alte contribuţii individuale. Finanţările se acordă anual.

Prin efortul cumulat al tuturor partenerilor, în perioada 2009-2010 United Way susţine 33 de proiecte: 25 în Bucureşti, 4 în Cluj-Napoca şi 4 în Timişoara. Acestea vor oferi o viaţă mai bună unui număr de aproximativ 5.000 de persoane aflate în dificultate. Proiectele deservesc grupuri sociale dezavantajate şi acoperă trei mari sfere: educaţie, sănătate şi integrare economică şi socială.

Raiffeisen Bank este partener al United Way de 6 ani, contribuind cu donaţii salariale pe care compania le dublează, asigurând pro bono sediul asociaţie United Way în Bucureşti dar şi prin voluntariat.

ARC este în prezent principala organizaţie de suport pentru companii şi partenerii lor comunitari pentru mobilizarea eficientă a resurselor locale.

În ultimii 8 ani au lucrat pentru a îmbunătăţi practica de implicare comunitară a companiilor şi activitatea de atragere de fonduri din comunitate a ONG-urilor. Prin evenimente, programe pe termen lung, sesiuni de consultanţă individuală şi brokering comunitar au promovat iniţiativele bazate pe parteneriate pe termen lung, axate pe impact şi pe schimbări importante în comunintate.

Asociţaia pentru Relaţii Comunitare este instituţia acreditată ca Facilitator unic de ţară pentru serviciul LBG în România. ARC a obţinut acest statut în urma procesului de instruire şi acreditare a echipei ARC, realizat în 2008.

Asociaţia Green Revolution, fondată în martie 2009, este o organizaţie nonguvernamentală de ecologie urbană.

Prima dimensiune a proiectelor Asociaţiei este una activă, care pune accentul pe mişcare, educaţie şi crearea unei comunităţi urbane durabile.
A doua dimensiune a proiectelor Asociaţiei vizează dezvoltarea dialogului constructiv între sectorul privat şi public, între societatea civilă şi autorităţi.

Principalele realizări ale asociaţiei:

– Asociaţia Green Revolution a iniţiat două proiecte de lege: legea Picnicului şi legea Colectării selective în instituţiile publice (legea 132/2010).

– Asociaţia a realizat alături de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, în iunie 2009, proiectul „Parlamentul Verde” (care îşi propune să transforme Casa Poporului într-o clădire cu o amprentă ecologică redusă) şi întreprinde campania „Legea 132 – Instituţiile Publice colectează selectiv”, în perioada septembrie 2010 – mai 2011.

– Asociaţia a organizat mai multe seminarii şi conferinţe, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România: „România pe drumul spre Copenhaga”, „România şi schimbările climatice” sau „România între Copenhaga şi Cancun”, la ultima participând Connie Hedegaard, Comisarul European pentru schimbări climatice.

– Asociaţia Green Revolution a realizat în 2009 alături de Primăria Capitalei campania Capitala Creşte Verde.

– Asociaţia Green Revolution realizează din 2010 Green Business Index, primul top verde al celor mai responsabile companii româneşti, proiect multianual.

– Asociaţia organizează din mai 2010 proiectul „Biciclete cu cravată”, în care este partener şi Raiffeisen Bank.

– Asociaţia Green Revolution demarează din aprilie 2010 proiectul „La Pedale”, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, proiect multianual.

– Green Revolution organizează din mai 2010 primul şi cel mai mare proiect naţional de închiriat biciclete gratis, „I’Velo„, în parteneriat cu Raiffeisen Bank şi sub patronajul Ministerului Mediului şi Pădurilor, proiect multianual.

– Asociaţia este iniţiatoarea primului sistem de închiriat biciclete gratuit de către studenţi. Sistemul se numeşte „StudentObike” şi a fost lansat în octombrie 2010.

– Asociaţia Green Revolution este câştigătoarea premiului „Silver Award for Excellence”, la Romanian PR Award 2010.

Hospice consideră că orice persoană diagnosticată cu o boală incurabilă, aflată într-un stadiu avansat, are dreptul la o îngrijire de calitate, care să îi aline suferinţa, să controleze simptomele supărătoare şi să îi facă viaţa mai puţin împovărata de durere. Pentru ca această dorinţă să devină realitate, este foarte important ca toţi pacienţii, împreună cu familiile lor, să poată avea acces, atunci cand au nevoie, la o îngrijire paliativă de calitate şi la servicii care să le călăuzească paşii în aceste momente grele.

Hospice Casa Speranţei a fost fondată de Graham Perolls, la începutul anilor ’90. A început prin instruirea de cadre medicale în domeniul îngrijirii paliative şi oferind îngrijire la domiciliu. În 1997 a fost înfiinţat Centrul de Medicină Paliativă din Braşov, care a instruit până în prezent peste 11.000 de medici, asistenţi medicali şi alţi profesionşti în acest domeniu. În 1998 autorităţile locale au donat terenul pe care se află azi clinica Hospice, dotată cu serviciu de internare, funcţional din 2002. 

De-a lungul anilor ne-am oferit sprijinul Fundaţiei Hospice Casa Speranţei participând personal şi financiar la evenimente caritabile sau susţinând proiecte punctuale.

Dacă doriţi să susţineţi această asociaţie, o puteţi face donând 2% din impozitul pe venit sau prin donaţii directe către fundaţie. Pentru mai multe detalii puteţi consulta situl http://www.hospice.ro/